Așa este de binecuvântată luna octombrie! Abia ce ne-am întors de la minunatul Praznic al Cuvioasei Parascheva și ne-am pornit spre alt sfânt drag al țării noastre: Sfântul Dimitrie! Cât har, câtă binecuvântare! Asta ne încurajează: cu adevărat, sfinții sunt cu noi! Cu adevărat prin rugăciunea sinceră, izvorâtă din iubire sinceră la rândul ei, ne înrudim și ne unim cu sfinții! Sunt aici, cu noi, și ne mută în Duh, cu dânșii în Ceruri! Mare dar rugăciunea! Prin ea Adam se întregește, în Domnul! 

Dar acum nu despre asta căutam a scrie. Ci despre Doamna Maria Brâncoveanu! Ca de fiecare dată, am trecut și pe la ceilalți sfinți dragi din București, neapărat intrând în Biserica „Sfântul Gheorghe”, unde a fost descoperit trupul Sfântului Martir Brâncoveanu Constantin! Spre marea mea surprindere și nespusa bucurie, fusese așezată și o raclă nouă, deosebit de frumoasă, în care erau puse spre închinare parte din sfintele moaște ale Doamnei Maria, odihnindu-se între doi dintre fiii săi – Ștefan și Matei! Și acum îmi bate cu navală inima amintindu-mi cât m-am bucurat, mai ales că mereu m-a impresionat povestea de dragoste, discretă și intensă în același timp, care se ascundea în spatele acelei candele inscripționate care atesta faptul că Domnul Brâncoveanu își odihnea martiricele moaște în acel loc. De aceea, povestea sfântă se întregește pe zi ce trece, sub ochii noștri.

Privind cele două racle ce străjuiau biserica, mă gândeam la istoria vieții lor și o, Doamne, ce viață! Pentru mine mereu e impresionant un sfânt, mai ales contextul în care a ajuns să devină sfânt! Dar cu atât mai copleșitor este să văd familie de sfinți! Cum fiecare în felul său a învățat să locuiască Raiul! Cum până deunăzi erau dimpreună la o cină acasă la ei, poate, sau servind un ceai, iar acum dimpreună se odihnesc în racle, însuflețind iar și iar trupul lui Hristos-Biserica!

Oare cum am putut trăi atâția ani fără a-i cinsti cu adevărat pe sfinții noștri români?! Pe zi ce trece realizez ce sfinți mari are țara noastră, cât suntem de binecuvântați să avem așa mijlocitori în Ceruri! Ei țin corturile Împărăției deasupra noastră ca pe un Sfânt Acoperământ, chiar și când noi nu știm! Cum am putut atâția ani să ne vedem de traiul nostru monoton duhovnicește, de goana zilnică după nimic, cum am putut să nu ne pese, să ne dăm pe gratis valorile și să mergem ațipiți la sfintele slujbe când pentru neamul nostru a murit martiric un neam de Brâncoveni, când înaintea noastră a pășit o astfel de familie?

Mă gândesc adesea la Doamna Maria Brâncoveanu și nu îmi ajung cuvintele să o cinstesc îndeajuns! Cum am trăit atâția ani ca femeie creștină fără să știu de Dânsa?! Mă închin înaintea sa cu evlavie și cutremur, cu respect înmărmurit! Cum a putut crește unsprezece copii, fiind în același timp un sprijin de nădejde cât se poate de implicat în activitatea ca Domnitor a soțului ei? Dar nu doar că i-a crescut, ci i-a educat desăvârșit, după cum o vădesc roadele! A educat oameni care au preferat să-și pună capul pe butuc decât să își lepede credința, valorile! Fete care au preferat să-și lase avuțiile milostenie și să-și urmeze mama când greutățile au năvălit-o. Pentru mine este absolut uimitor, mai ales când mă gândesc și îi compar cu fiii noștri crescuți în Biserică. Matei a avut atâta ascultare când, deși îi era frică, a urmat sfatul tatălui său de a-și lăsa capul tăiat pentru viața veșnică, pentru credință! Iar unii dintre noi abia îi convingem pe copii să vină la biserică în cele mai călduroase și mai bune condiții, să spună și ei o rugăciune înainte de Sfânta Împărtășanie și multe alte lucruri mărunte, pentru binele lor. Cum a reușit ea să își educe fiii astfel? 

Cred cu tărie că noi tratăm uneori greșit sfinții punându-i așa, în rame de icoane acolo sus, în raftul intangibil. Mi se pare că de fapt nu îi cinstim, ci îi tratăm artificial și rece. Nu le conștientizăm adevărata valoare! Îi numim sfinți și gata, e ca și cum nu ne mai privește asocierea dintre viața lor și viața noastră! E ca și cum îi vedem ca pe niște supereroi și era firesc să trăiască așa pentru că erau sfinți, cum altfel să trăiască?! Dar nu! Hai să ne gândim că toți suntem chemați, de fapt, să fim sfinți. Doar primii creștini chiar așa erau numiți – sfinți! Hai să o vedem pe doamna Maria Brâncoveanu ca pe o femeie ca și noi, dar cu mult mai multe griji și responsabilități – administrarea domniei și a nenumărate moșii, gestionarea tipografiilor și a activităților culturale, a fost trădată, surghiunită și urmărită! Și totuși, fermă în credință! Neîndoielnică! Demnă (zice-se că a susținut cu ferm curaj cauza unor moșii în fața Sultanului!). Câte gânduri nu o fi avut! Nu are cum să îți fie ușor să îți vezi familia dragă, odoarele tale, decapitate, și încă în ziua Praznicului Maicii Domnului! Nu poate fi ușor! Mă îndoiesc că prin inima sa nu au trecut fiori de gheață, de groază, de nemiloasă durere! Nu cred că i-a fost ușor ca femeie întemnițată, fiind doar o femeie ca noi.

Toate acestea au făcut-o măreață, nu faptul că o numim sfântă și o ținem pe perete. De aceea cred că dacă am încerca să privim viețile lor, ale sfinților, și prin lentila smeritei umanități, cu toate slăbiciunile și sărăcia firii omenești, cu atât mai mărețe ne vor părea faptele lor. Pentru că le-au săvârșit fiind oameni precum noi! Eu, care mă tem la fiecare viroză a copiilor și mă doare cumplit fiecare rană a lor, mă plec cu umilință și cutremur înaintea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu și îmi lăcrimează inima și ochii numai gândindu-mă la dânsa! Și nici un cuvânt nu poate rosti evlavia și respectul pe care i-l port! Slavă Domnului că avem femei în Ceruri! Cu adevărat modele și ajutor sfânt pentru noi ca mame și femei creștine!

E prea puțin spus, dar alt cuvânt nu știu decât: Bucură-te, cu adevărat bucură-te, Sfântă Doamnă Maria Brâncoveanu! Veselește-te că acum te străjuiesc fiii tăi în raclă!

Trezește și dezmeticește neamul românesc, dezmorțește părinții, scoate de sub hipnoza plăcerii copiii și tinerii noștri dezorientați! Adu-ne către adevărata credință, cea vie, cea trezvitoare! Către ortodoxia cea plină de evlavie și închinare, de implicată rugăciune și fapte bune! O, câtă nevoie este să ne scuturăm de ceața inimii, a minții ușuratice, să ne raportăm la exemplul vostru! Doamnă Maria, cu inimă înfrântă și zdrobită te rog, învăță-ne să fim mame, să creștem fii ai Bisericii biruitoare! Ajută-ne să fim adevărate femei creștine! Îndrăznesc să te îmbrățișez, Sfântă Doamnă! Cu deplină inimă! Și nu din obrăznicie, ci din preaplină iubire!

Doamnă Maria Brâncoveanu, precum așa fii ai odrăslit, nu ne lăsa nici pe noi, fii ai moștenirii tale, neam din neamul tău românesc!