Omul la care vine credința adevărată începe din aceeași clipă să-I placă lui Dumnezeu; plăcându-I lui Dumnezeu, începe să capete nădejde; iar din toate acestea se zămislește rugăciunea, care atrage tot ajutorul de Sus. Unora ca acestora li se împlinesc întotdeauna cererile; însă și ei știu cum să ceară și știu ce se cuvine să ceară, pricep măsura cuviincioasă și păstrează statornicia răbdătoare în rugăciune. Toate acestea sunt neapărat trebuincioase pentru reușită; altminteri, rugăciunea în sine are aripile slabe.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 146)