Părinte, cum să înțelegem cuvântul din Sfânta Evanghelie: „Dacă ochiul tău cel drept te smintește, scoate-l... căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă”?

Ei! Nu interpreta chiar la propriu! Nu trebuie să-ți scoți ochii, ci să închizi ochii, ca să nu mai ai prilej să judeci. Mântuitorul a vorbit la figurat; însă chiar dacă faci lucrul acesta, nu săvârșești o greșeală. Dar cine-și scoate ochiul?

Există în Viețile Sfinților o sfântă de o rară frumusețe și tărie sufletească, de care s-a îndrăgostit un oarecare voievod. Și s-a dus și i-a cerut-o stareței. Dar ea și-a scos ochii și i-a trimis pe tavă! „Uite, ochii! Aceștia te-au privit! Nu sufletul meu, nu inima mea!” Voievodul, când a văzut așa ceva, a căzut cu fața la pământ și s-a pocăit. Iar Sfânta s-a rugat la Maica Domnului și s-a vindecat. Ai văzut că s-au putut scoate chiar și ochii? Dar interpretarea la modul comun este să-i închizi. Să nu judeci, să nu te mai uiți. Nu-i mai vedea fapta lui cea rea! Iar dacă o vezi, compătimește-l! Poate îl ajuți. O, ce importanți sunt ochii la om!

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 65)