Nu, nu… Sfinții Părinți zic: „Despre anumite păcate să vorbești cu frică și cutremurare, să nu cazi și tu!“. Nu explica nimic, că o să înceapă să-ți explice ele ce plăcută este desfrânarea și, vorba lui Caragiale, „fantaxia-i gata!“... Desfrânarea aduce plăcere, nimeni nu ar face-o dacă n-ar aduce o plăcere. E o plăcere de care trebuie să ne ferim. Nu le explica nimic. Roagă-te și lasă-le să-ți vadă bucuria, bucuria că nu te desfrânezi, bucuria că ești iubită și că ești fericită cu Domnul, și va lucra Dumnezeu. Să fii acolo în preajmă, dar fără să discutați despre asta. Nu prin explicații… Cuvintele nu sunt valoroase decât atunci când sunt mărturie a unei iubiri. Ori noi, când certăm un desfrânat, nu-l iubim, îl judecăm sau, disimulat, îl putem chiar invidia! Mai mult, toată ura pe care o avem față de acest păcat, de care ne e frică la toți – până vom muri de bătrânețe să ne ferim, că diavolul e acolo și ne pândește, indiferent cât suntem de amărâți, de bolnavi, de prăpădiți; am văzut oameni aproape de moarte, după comoții cerebrale, căutând încă plăcerea într-un fel sau altul acolo, pe patul de suferință, în spital – o proiectăm asupra lor. E cumplită această patimă, pentru că are părțile ei care-l ajută pe om, îl scapă de frică; de aceea omul apelează la această plăcere adusă de desfrânare pentru că este, cum spun specialiștii, anxiolitică, micșorează angoasa, frica de moarte, frica de singurătate, frica ucigătoare că nu sunt bun, teama că nu sunt competent, că nu sunt eficient. Aceste spaime care ne sfâșie pe noi sunt adormite de o senzație, că ne și uităm cu groază: de ce oameni atât de săraci și atât de chinuiți cum sunt cei din Africa, au atât de mulți copii? Și te gândești că se îmbrățișează atât de frecvent, nu, dacă au atâția copii? E singura lor mângâiere, e pusă de Dumnezeu acolo în fire și e la îndemâna oricui. Dependența de relația intimă dintre bărbat și femeie ca soluție de ieșire din deznădejde, dependența de mâncare, dependența de băutură sunt cele mai la îndemâna omului, și diavolul se folosește de acestea și ne atacă … Teme-te, așadar, fetița mea, și roagă-te, și vor vedea singure… Roagă-te, că uite, Sfânta Maria Egipteanca (ce sfântă!) a mers pe ape! Să credem că Dumnezeu poate să ne întoarcă cum știe El, când știe El, și tu doar să fii martora bucuriei de a te păzi, de a fugi cu frică de această patimă.