Cum să ne rugăm pentru bolnavi și pentru medici în această perioadă?

Întreabă preotul

Cum să ne rugăm pentru bolnavi și pentru medici în această perioadă?

Ana
întreabă:

Cum să ne rugăm pentru bolnavi și pentru medici în această perioadă?

pr Constantin Necula a răspuns:
2 Aprilie 2020

Ce categorii corecte ai numit aici: „medici, bolnavi și înfricoșați”. Cred că cel mai bine este Acatistul Sfântului Nectarie. Dar pentru cei de la Iași, de exemplu, nu cred că deranjează pe nimeni să citească Acatistul Sfintei Parascheva. L-am recitit azi dimineață și m-a impresionat o dată în plus forța pe care o emană cuvintele de acolo!

Rugați-vă ca și cum ați fi primit! Dacă noi toți ne-am ruga și am spune: „A trecut coronavirusul”, așa ar fi! Dar noi ne rugăm: „Dă Doamne să treacă, dacă se poate”. A trecut. Dacă știm să ne rugam, a și trecut!

Dar vreau să vă rugați pentru medici. Rugați-vă pentru medicii voștri de familie, pentru toți medicii pe care îi aveți.

Mi-am adus aminte foarte mult zilele acestea despre modul în care era construită armata română în 1918, incapabile să riposteze de fapt armatei germane. A trebuit din timp să se regleze mereu aparatajul. Și să știți că, o dată în plus mi s-a vădit și-atunci, ca și-acum: nu dinspre politică au venit neapărat răspunsurile. Politicul a fost doar canalul prin care curajul unei națiuni s-a afirmat.

Rugați-vă pentru medici, pentru asistente, pentru polițistul pe care l-au înjurat și l-au batjocorit și l-au pus în toate bancurile posibile, pentru pompierul care aduce izoleta sau care cară scara să salveze. Pentru că, între timp, România merge mai departe. Avem incendii, avem înmormântări, avem nașteri, avem bucurii pe care nu le mai vădește nimeni, pentru că toată lumea este cu ochiul încruntat într-o singură direcție.

Fiți puternici, România chiar merge mai departe! Iar pentru cei înfricoșați, citiți Paraclisul Maicii Domnului. 

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: