Pacea lui Hristos, care covârşeşte toată mintea, care îl uneşte la loc pe omul despicat de către păcat, pacea lui Hristos, care umple toată fiinţa noastră de putere necurmată şi de dulceaţă cerească, începe să se pogoare în suflet atunci când acesta se va curăţa de patimi prin păzirea poruncilor lui Hristos şi prin nevoinţă evlavioasă. Ca să păstrăm în noi pacea lui Hristos, ca să o gustăm din belşug, ca să ne prefacem prin ea din om vechi în om nou avem neapărată nevoie de însingurare. Comoara aruncată la răspântie va fi negreşit furată.

Puternică este pacea care vine din lucrarea Sfântului Duh! Cine poate să se împotrivească atunci când atrage El? Patimile fug de la faţa Lui; în urma lucrării Lui, mintea şi inima se mută la cer. Omul se împacă cu toţi şi toate în Dumnezeu. El începe să plutească în nemărginita întindere a lumii duhovniceşti şi cunoaşte că porunca lui Dumnezeu este largă foarte.

Pacea lui Hristos a săvârşit mucenicii şi cuvioşii: ea îl scoate pe creştin de sub stăpânirea trupului şi a sângelui, izgoneşte din suflet şi din trup otrava păcatului, nimiceşte silnica înrâurire a dracilor asupra sufletului şi a trupului, aduce în creştin însuşirile lui Hristos, blândeţea, smerenia, bunătatea. Simţind aceste însuşiri, sufletul începe să guste o minunată odihnă, care este chezăşia şi începutul odihnei drepţilor în sălaşurile veşnicei fericiri.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 135-136)