Akedia sau doborârea duhovnicească se naşte din diferite pricini, îndeosebi din bolile noastre fizice. În cazul acesta, akedia este suprimată prin insuflarea duhovnicească, prin interese duhovniceşti.

Duhul este osârduitor, însă trupul este neputincios, este scris în Scriptură. Sfântul Apostol Pavel era asaltat de o neputinţă fizică: „Datu-mi-s-a un ghimpe în trup”, spune el, „să mă bată peste obraz” (II Corinteni 12.07). Sfântul Ioan Gură de Aur înţelege „ghimpele din trup” ca fiind o durere de cap severă. Cu toate acestea, acelaşi Apostol Pavel mărturiseşte: „Când sunt slab, atunci sunt tare” (II Corinteni 12.10), pentru că el a fost cu totul răpit ca slujitor al Domnului. Neputinţele noastre trupeşti şi akedia care rezultă de aici nu pot fi depăşite decât prin dumnezeiescul har care ne dă putere.

Akedia poate proveni, de asemenea, dintr-o diminuare a puterilor sufleteşti, a pierderii credinţei, a căderilor morale, a păcatului nostru. Soluţia în astfel de cazuri constă în a susţine contrariul – adică în a înlocui necredinţa prin tăria credinţei în Domnul, schimbând obiceiurile rele prin cele bune. Lucrați pentru a deveni reînnoiţi moral, duhovniceşte și veți fi plini de energie şi născuţi din nou. Pocăiţi-vă şi împărtăşiţi-vă din Sfintele lui Hristos Taine, şi veţi nimici akedia.

Pentru acest al doilea tip de akedie pot fi vizate, de asemenea, cazurile în care aceasta provine de la doliu, de la boli şi de la nenorociri. Aici putem deosebi credinţa insuficientă în Domnul şi în Pronia Lui, dar şi o alipire excesivă de cele pământeşti.

Mai există şi un alt tip de akedie, cea care atinge persoanele ce sunt în dificultate din pricina păcatului trupesc. În acest caz, akedia este înrădăcinată, pe de o parte, într-o stare bolnăvicioasă, în slăbiciune fizică şi, pe de altă parte, în micimea duhovnicească, în vidul duhovnicesc. Remediul la acest tip de akedie stă, în parte, în întărirea fizică a organismului. Oricum, acest tip de akedie este foarte persistent şi se poate transforma într-o dispoziţie cronică. Este, neîndoielnic, cauzat de faptul că pricinile subiacente au dezordonat tot psihicul nostru: ele întunecă memoria şi slăbesc voinţa. Din această cauză avem trebuinţă să atragem asupra noastră oricât de multă putere de vindecare, căci numai El este în măsură să restaureze puterea duhovnicească şi fizică.

Mai mult, akedia poate fi şi un fel de încercare ce vine în timp ce ne îndreptăm spre Domnul. În viaţa duhovnicească, acest tip de akedie este destul de frecvent. Aici, explică sfinţii nevoitori, dumnezeiescul har se ascunde pentru o vreme, pentru a forma o persoană – spre a-i întări puterile duhovniceşti şi, în acelaşi timp, spre a-l obliga să-L caute pe Domnul cu mai multă râvnă şi spre a-L iubi mai cu ardoare, căci numai în El sunt adevărata pace şi fericire.

Acest tip de akedie este depăşit prin mijloace de război lăuntric. Trebuie să luptăm împotriva akediei, să o izgonim, să nu-i cădem pradă. Trebuie să ne rugăm, să ne înfrânăm, dacă e nevoie, căci akedia înăbuşă toată dorirea de rugăciune. Trebuie să ne rugăm Domnului să îndepărteze de la noi akedia: „Prin sfinţii Tăi îngeri, depărtează de la mine întristarea cea de la diavoli” (A patra rugăciune înainte de somn a sfântului Macarie cel Mare).

Acest tip de akedie afectează oamenii care nu sunt profund ancoraţi în viaţa duhovnicească. Cu toate acestea, el îi loveşte şi pe cei cunoscuți pentru experiența lor duhovnicească, atunci când sunt cuprinşi de un duh de slavă deşartă şi de mândrie duhovnicească – Dumnezeu să ne apere!

În astfel de cazuri, akedia nu este atât o formă de test, ci este o formă de pedeapsă venită de la Dumnezeu, iar de multe ori această akedie aduce după sine consecinţe grave: o totală apostazie a Domnului, deznădejdea şi chiar sinuciderea. Cu toate acestea, în toate tipurile de akedie, medicul nostru este Domnul şi este de înţeles, căci Domnul este întărirea noastră, bucuria noastră, mulţumirea noastră şi mângâierea noastră.

Nu trebuie să zăbovim în războiul împotriva akediei, căci etapa următoare după akedie este deznădejdea – care duce la pierzare. Melancolia şi akedia care ne cercetează din când în când sunt precursoare ale acelei melancolii care va domina în vremurile din urmă. Cum s-a spus în dumnezeiescul Cuvânt, va fi o tulburare mare, aşa cum nu a fost de la începutul lumii.

Acum imaginaţi-vă numai starea duhovnicească a poporului din vremurile de pe urmă!

(Episcopul Arsenie Jadanovsky)