Femeia are foarte multe ispite odată cu naşterea copilului. Acesta necesită foarte multă atenţie şi toate puterile se irosesc cu creşterea lui. Ce să faci ca într-un anume moment să nu te descarci nervos pe soţ? Cum să înveţi să rezolvi în linişte problemele care apar în viaţa de zi cu zi?

Prima lună şi jumătate după naştere, femeia mai are rezerve de forţă fizică şi uşurarea de după sarcină. De fapt, îi este mai uşor decât în lunile a opta şi a noua de sarcină, decât înainte de naştere. Este mai greu cu copilul în interior, decât cu el alături. După această perioadă, începe să obosească, mai ales din cauza insuficienţei somnului. În acest caz, rugăciunea ajută foarte mult.

Dar în perioada alăptării mama, de cele mai multe ori, nu este în stare nici să-şi citească pravila de dimineaţă şi pe cea de seară. Chiar şi cei care ştiu rugăciunile pe de rost arareori se pot concentra asupra textelor din faţă, pentru a le citi cum se cuvine. În această perioadă e bine să zicem rugăciuni mai scurte. Să rostească rugăciunea lui Iisus, căci aceasta ajută să ai o atitudine conştientă faţă de orice zi; să o priveşti nu ca şi cum ai vedea o mulţime de procese fiziologice, ci într-un mod duhovnicesc.

În afară de aceasta, trebuie să se străduiască să comunice cu soţul cât mai mult. Dimineaţa, înainte de plecarea lui la serviciu, atunci când se întoarce sau noaptea, când leagănă împreună copilul, trebuie să-i spună ce s-a întâmplat peste zi. Şi să nu facă acest lucru sub forma unor pretenţii: „Uite ce fac eu, dar tu?”, ci pur și simplu să-i împărtăşească experienţa şi trăirile din ziua respectivă. În acest sens, oricât de greu i-ar fi soţului (să presupunem că este preot şi trebuie să slujească a doua zi dimineaţă, sau profesor și are cursuri, ori student cu examene), ar trebui să se concentreze un pic ca să-şi împartă viaţa cu pruncul şi cu mama lui.

(Pr. Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, trad. din lb. rusă Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, p. 177-178)