Aşa este toată viaţa omenească: ea nu se îndestulează cu cele trecute, ci se hrăneşte mai puţin din trecut, cât mai ales din viitor. Căci ce foloseşte omului saţiul pe care pântecul lui l-a cunoscut ieri, dacă astăzi, flămânzind din nou, nu găseşte hrană pentru a se sătura ?

Tot aşa nici sufletul n-are nici un folos după fapta bună de ieri dacă în ziua de azi el s-a lăsat de lucrarea dreptăţii. Căci zice Scriptura: „Cum te voi afla, aşa te voi judeca!” (Luca 19,22).

(Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 42, 1, în col. PSB, vol. 12, p. 190)