- Cum trebuie combătută patima beţiei din sânul credincioşilor şi care sunt urmările cele mai grave ale acestui greu păcat?

- Cred că cele mai bune măsuri de combatere a beţiei din sânul credincioşilor, ar fi să li se arate ce ne învaţă Dumnezeu în Sfânta Scriptură despre păcatul beţiei şi urmările ei. Să li se spună ce ne învaţă Sfinţii Părinţi şi dumnezeieştile Canoane despre această dobitocească patimă şi care sunt pedepsele cele vremelnice şi veşnice care îi aşteaptă pe cei beţivi. De exemplu, să li se spună cuvântul Sfântului Pavel, că „beţivii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor. 6, 10; Gal. 5, 21). Să li se arate că atât Legea Veche opreşte pe om de la beţie (Lev. 10, 9), cât şi cea Nouă (I Tim. 5, 3-8; Tit 1, 7).

Să le spună că beţia este oprită (Luca 21, 34; Rom. 13, 13; Ef. 5, 5, 18; I Tes. 5, 4); că beţia este păcat de moarte sufletească pentru orice om, că îl duce la desfrânare, la distrugerea familiei, la sminteală publică, la tot felul de boli, la sărăcie, la ucidere şi la osândă veşnică.

Beţia este mama desfrânării, din care se nasc toate urgiile, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea” (Ef. 5, 18). Beţia duce pe om la ceartă (Prov. 20, 1; 23, 29-30) şi la sărăcie (Prov. 21, 17; 23, 31). Beţia duce pe om la stricăciune (Prov. 23, 31-33); la nedreptate (Prov. 31, 5; Rom. 13, 13) şi la cruzime (Isaia 28, 7; Osea 4, 11). Beţia este cu atât mai mult oprită slujitorilor lui Dumnezeu, adică clericilor (I Tim. 3, 2-3; Tit 1, 7). De aceea, mare pedeapsă aşteaptă pe cei beţivi care nu se pocăiesc (Isaia 5, 12, 22; 28, 1-3; Deut. 21, 20; Ioil 1, 5; Naum 1, 10; Matei 24, 49-51; Luca 12, 45-46).

Iată ce pedepse grele hotărăsc şi Sfintele Canoane clericilor: „Episcopul, preotul sau diaconul, obişnuindu-se cu table şi cu beţia, ori să înceteze, ori să se caterisească” (Apostolic 42). „Ipodiaconul, citeţul sau cântăreţul, asemenea făcând, ori să înceteze, ori să se afurisească; asemenea şi mireanul” (Apostolic 42).

Iar Pravila Mică de la Govora zice: „Preotul care va bea în cârciumă, sau va juca, sau va cânta mireneşte, să se izgonească din preoţie” (Cap. 35). În alt loc zice: „Clericilor nu li se cuvine a mânca în cârciumi şi a bea, afară numai dacă sunt împinşi de nevoia străinătăţii” (Cartagina, 40).

Despre femeia beţivă zice Pravila Mică: „Femeia beţivă să nu se împărtăşească, până nu se va lăsa să nu mai bea” (cap. 88). „Omul mirean de se va îmbăta şi va vărsa să se pocăiască 60 de zile; iar de va fi fost împărtăşit cu Sfintele Taine şi după aceea va vărsa, să nu se pricestuiască cu Sfinte Taine nici la Postul Mare şi nici la Sfântul Petru şi peste toate sfintele posturi să se pocăiască. Iar de ar fi făcut aceasta întru acele (patru) sfinte posturi, să nu se mai pricestuiască (împărtăşească) peste tot anul, până la 200 de zile şi metanii câte 12 pe zi” (cap. 88).

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 47-48)