În casă trebuie să domine ordinea, deoarece manifestarea exterioară a ordinii disciplinează şi interiorul omului. Amintiţi-vă de curăţenia din mănăstiri şi biserici şi imaginaţi-vă cum ar arăta ele dacă ar fi lăsate de izbelişte. Această comparaţie ne face să înţelegem mai bine însemnătatea curăţeniei în propria noastră casă.

Cu toate acestea, ordinea din casă trebuie să întreţină viaţa membrilor familiei, dar să nu strălucească de curăţenie perfectă, încât atunci când intri într-o astfel de casă să îţi fie şi frică să calci pe covor sau să te aşezi în fotoliu. Acest fel de ordine este în stare să-i alunge pe copii din casă, în scara blocului sau chiar în curte. Nu se permite, ba chiar este un păcat a transforma goana după curăţenie într-un idol.

Casa unui creştin trebuie să fie în primul rând plăcută, datorită relaţiilor care se stabilesc între membrii familiei. În ea trebuie să domnească dragostea şi prietenia. Casa nu trebuie să fie prea luxoasă şi încărcată cu diferite obiecte de preţ, care este una din trăsăturile elitei contemporane. Ea trebuie să devină o luminiţă, care să îndrume vieţile oamenilor şi să fie binevoitoare faţă de orice persoană care intră în casă, căci un semn al dragostei nu este masa încărcată cu mâncăruri dintre cele mai alese, ci discuţiile sufleteşti şi comunicarea prietenească.

(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, pp. 165-166)