Cum putem intra noi în puterea lui Dumnezeu, sau cum o putem noi invita în lucrarea noastră? Nici nu ştiu cum să exprim lucrul acesta, dar înţelegeţi ce vreau să zic: adică să nu fie duhovnicia lucrarea mea de om, ci să fie lucrarea dumnezeiască prin mine, omul. Cum spunea un preot ortodox de la Paris: „Ce caut eu, ca duhovnic? Să fac pe ucenicul meu întru chipul şi asemănarea mea?” Şi zicea: „Anatema!”

Şi aici îl citez pe Părintele Sofronie, care arată că lucrarea duhovniciei nu este cuvânt omenesc. Sfântul Serafim spune că: „Atunci când vorbeam „omeneşte” puteau fi greşeli”, şi Sfântul Siluan adaugă: „Şi greşelile pot fi mici, dar ele pot fi mari”. Fiindcă, vorbeam adineauri, ce este mântuirea omului? Îndumnezeirea omului, mântuirea Adamului întreg în fiecare persoană care se mântuie. Sfântul Siluan, într-o convorbire cu un alt nevoitor din Caucaz, Stratonic, spunea (dar era o întrebare retorică): „Părinte, cum vorbesc cei desăvârşiţi?” Şi Stratonic nu a ştiut să răspundă. Şi Sfântul Siluan zice: „Cei desăvârşiţi nu vorbesc niciodată de la ei, ci întotdeauna vorbesc numai ceea ce le dă Duhul”.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 45-46)