Am cunoscut-o pe Laura într-o dimineață de duminică, în curtea ei plină de porumbei. Se pregătea să meargă la Sfânta Liturghie. M-a întâmpinat cu un zâmbet larg, ca a unui copil ce se bucură de orice lucru mic. E un om cald, ce împarte dragoste celor care îi sunt în preajmă. Are 38 de ani și de mică a fost soră bună cu suferința, văzând în ea o cruce pe care Dumnezeu i-a încredințat-o spre întărirea ei, dar mai ales spre a fi o pildă pentru oamenii din jur.

Maratonul prin spitale a început chiar din primul an de viață, atunci când părinții și-au dat seama că are probleme. De la șapte ani a fost operată de opt ori la mâini și la picioare, în decurs de doi ani, însă fără nicio îmbunătățire. Au urmat lungi perioade prin spitale, dar tratamentele pe care le urma nu îi erau de folos, boala continuând să se agraveze. Diagnosticul pus de medici a fost tetraplegie spastică cu otet foza Sechele encefalită, suferință care a imobilizat-o la pat la vârsta de 12 ani.

„Numai Dumnezeu m-a ajutat să ajung la această vârstă”

„Acum nu pot să-mi folosesc nici mâinile, nici picioarele și trebuie tot timpul să stea cineva lângă mine, să-mi dea ce am nevoie. Părinții mei de 61, respectiv 69 de ani m-au îngrijit toată viața ca pe un copil mic”, îmi spune Laura, căutându-și mama din priviri.

Ea își amintește că în familia ei se mergea la biserică doar la sărbătorile importante, iar în casă nu se făceau rugăciuni. Nu a putut să meargă la școală, dar a învățat să citească de la fratele ei care este acum departe, în altă țară.

„Numai Dumnezeu m-a ajutat să ajung la această vârstă și numai cu ajutorul Măicuței Domnului trăiesc”, îmi spune ea cu nădejde. De la 18 ani, Laura a început să se roage mai mult și să postească și de atunci Dumnezeu are cel mai important loc în inima sa. Atunci a luat viața în serios, a început să se spovedească, întărindu-se în credință și înțelegând că fără Dumnezeu nu poate face nimic. La 20 de ani a vizitat, împreună cu mama sa, Mănăstirea Sihăstria, iar călugării de acolo i-au dat cărți duhovnicești, sfătuindu-o să se împărtășească în toate posturile de peste an.

Însă piedicile nu au întârziat să apară. „Când un om începe să se roage, să postească, să  facă voia lui Dumnezeu, fii sigur că vrăjmașul nu suportă aceste lucruri și luptă din toate puterile să-ți facă mai mult rău, poate cedezi și te îndepărtezi de biserică. În această situație eram și eu atunci, la început”, îmi mărturisește Laura.

Însă prin Spovedanie sinceră, prin Sfânta Împărtășanie, multe Sfinte Masluri, dezlegări, milostenie, fapte bune, dar mai ales cu sprijinul câtorva preoți, a reușit să înțeleagă rostul suferinței sale, a cărei cauză, crede ea, sunt păcatele ei, ale familiei, ale bunicilor , până la al nouălea neam (cum spune și în Biblie).

„Singura cale spre mai bine este întoarcerea la Hristos”

Camera în care stă majoritatea timpului e plină de icoane. Când  nu poate să citească sau e obosită, audiază cuvinte duhovnicești, acatiste și rugăciuni. Acestea o mângâie atunci când singurătatea o împresoară.

„Dacă nu merg la slujbe, mai ales la Sfânta Liturghie și la Sfântul Maslu, mă simt foarte rău; aș putea spune că viața mea depinde de ele”, adaugă ea. 

Laurei îi este însă foarte greu cu deplasarea la biserică. Mașina veche din curte nu are cine să o conducă, pentru că tatăl ei nu mai poate și acum o mai ajută un băiat din Suceava. „Mi-aș dori foarte mult să găsesc o fată care să meargă cu mine la slujbe, pentru că mămica nu poate merge mereu, iar din acest motiv sunt obligată să sufăr acasă”, mărturisește Laura.

Concluzia ei, după 38 de ani de suferință, mi-o spune cu multă seriozitate: „Singura cale spre mai bine este întoarcerea la Hristos, la Credință Ortodoxă prin slujitorii lui Dumnezeu, preoții, singurii ce au puterea să dezlege păcatele ce le adunăm ca nisipul mării”. Acest lucru exprimă și poeziile pe care le-a compus în momentele de încercare.

M-am despărțit de ea ca de un prieten drag, dăruindu-mi o icoană cu Sfântul Ierarh Spiridon. Laura, prin suferința ei, te învață să te bucuri și să mulțumești pentru tot ceea ce ai, pentru fiecare zi pe care o primești în dar și pentru oamenii care îți sunt alături, deoarece ei îți dau puterea de a lupta și de a merge mai departe.

Laura mulțumește preoților care o spriină,  părinților că au crescut-o și o îngrijesc, tuturor celor care i-au fost și îi sunt încă alături, dar și celor care o vor ajuta și de acum înainte  să-și ducă crucea până la capăt. Dorința ei e să-și cumpere o casă și să reușească să se întrețină. Cei care doriți să o ajutați, puteți dona bani în contul deschis de mama sa:

Titular cont: Grădinar Angela

Banca: CEC Bank , sucursala nr.5 SUCEAVA

Nr. cont: 2511.0215/331.233174.916289.RON

Cod IBAN: RO96CECESV1008RON0916289

Puteți să o bucurați și scriindu-i la adresa Grădinar Laura, strada Principală, nr. 149, sat  Costâna, comuna  Todirești, județul Suceava.

Două dintre poeziile sale:

Ești blând cu sufletul

Ești blând  cu sufletul

Și mare cu cugetul,

La cei în suferință

Le arăți a ta credință.

Pe cei în suferințe grele

Le dai a ta mângâiere,

Și mare speranță

Le dai în a lor viață.

Rugăciunile tale

Îmi dau alinare.

Părinte, fără rugăciunea ta,

Suferința mea e grea.

Tot timpul să mă însoțești,

De rele să mă ferești,

Și bine să fac în viață,

Să învăț a ta povață.

Cruce Sfântă

Cruce Sfântă, cu putere

Dă-mi și mie mângâiere,

Și alină a mea durere

Dă-mi răbdare-n suferință,

Întărește-mă în credință,

Și împlinește a mea dorință.

Ajută-mă să iubesc,

Pe vrăjmași să nu-i urăsc

Nici pe cei ce mă prigonesc.

Ajută-mă , o, Doamne Sfinte

Să-mi duc Crucea înainte,

Și să nu o părăsesc

Raiu’ să îl dobândesc!