Cununie civilă şi cununie religioasă - 2011-11-26 10:35:21

Întreabă preotul

Cununie civilă şi cununie religioasă - 2011-11-26 10:35:21

julia
întreabă:

Dacă vreau să mă căsătoresc doar religios şi nu şi civil este păcat? Vreau să vă atrag atenţia că eu vreau să fiu cununat în faţa lui DUMNEZEU.

23 Noiembrie 2011
Cununia nu este un angajament tainic al omului cu Dumnezeu, ci mărturia publică şi declarată a unirii dintre cei doi miri pentru totdeauna. De aceea cununia nu se poate face pe ascuns, ci public, solemn. Preoţii ortodocşi nu pot oficia Sfânta Taină a Cununiei fără a avea actul de cununie civilă, nu pentru că acesta ar avea vreo valoare teologică sau religioasă, ci pentru a evita confuziile tragice care se pot întâmpla. Spre exemplu, un om poate fi cununat civil cu o persoană, iar religios, după aceea, cu alta. Acest lucru este bigamie şi păcat. Cununia este aşadar pecetea pe care Dumnezeu o pune peste cei doi miri deveniţi una, în faţa comunităţii, pentru a arăta valoarea comunitară a familiei. Cei ce sunt căsătoriţi doar religios şi nu civil, ascund darul lui Dumnezeu şi întemeiază o familie clandestină neconformă cu poruncile Evangheliei. Cei ce sunt cununaţi doar civil şi nu religios, sunt doar uniţi formal, secular în faţa statului, împart datoriile şi drepturile legale, dar sunt desfrânaţi în faţa lui Dumnezeu. Aşa că bine este ca amândouă se fie săvârşite. Pr. Ioan Valentin Istrati

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: