Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Când vă vor prigoni în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: Nu veți sfârși cetățile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de învățătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învățătorul său și slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? Deci nu vă temeți de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină; și, ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case. Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de Acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena. Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Și nici una din ele nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru. La voi însă și perii capului toți sunt numărați. Așadar, nu vă temeți; voi sunteți cu mult mai de preț decât păsările. (Matei 10, 23-31) (Joi în săptămâna a treia după Rusalii)

Încă de la începutul acestei săptămâni, pericopele evanghelice ce s-au rânduit tematizează misiunea apostolească, cu tot ceea ce înseamnă ea. Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu în lume nu înseamnă doar bucurie, uși deschise, inimi largi. Domnul nu își îmbărbătează ucenicii fără motiv, nu le îndulcește imaginea, pentru a-i face să pornească la lucrarea Evangheliei. Propovăduirea înseamnă suportarea prigoanelor, sudalmelor, cuvintelor răutăcioase, dar și a faptelor rele. Cu toată „neprimirea” din partea gazdelor rele, ucenicii nu trebuie să se descurajeze. Urmărind parcursul misionar al Sfântului Pavel se observă cum anume, pe lângă locurile unde a fost primit, Apostolul neamurilor a suferit și multă prigoană. O dată amintește de câte ori a fost bătut cu pietre sau cu ciomege până la moarte, de multe ori a fost azvârlit în închisoare, a fugit din cetăți coborât cu frânghia într-un coș printr-o deschizătură în zid, ba chiar și vremea i-a fost potrivnică, așa încât chiar corabia s-a rupt de valuri de trei ori, deși el era trimisul Domnului (1 Corinteni 11, 24-33). Așadar, nu înseamnă automat că fiind omul lui Dumnezeu necazurile dispar. Ba uneori, dimpotrivă. Dar Domnul îndeamnă la misiune în ciuda tuturor rezultatelor negative. Spune că Apostolii nu vor termina de propovăduit prin toate cetățile până ce va fi a doua Venire. 

După acest preambul, Domnul trece aparent la alt subiect, afirmând că nu există ucenic mai mare ca stăpânul. Ceea ce vrea să spună aici este că predicatorul trebuie să se ferească de tentația de a-și face din misiune un scop în sine, o pricină de autoslăvire. Vestirea Evangheliei nu îl face niciodată pe ucenic mai mare decât Stăpânul pe Care îl vestește. Acest lucru are două aspecte pozitive: pe de o parte smerește pe slujitor, arătându-i că niciodată nu va putea să se ridice la înălțimea maestrului. În termeni omenești desigur că sunt ucenici care și-au depășit maeștrii, dar pentru creștini smerenia aceasta împiedică pierderea sensului evanghelic al misiunii. În al doilea rând, atunci când ucenicii sunt prigoniți, chiar și în cea mai grea situație, se pot mângâia spunându-și că dacă pe stăpân l-au prigonit și i-au batjocorit faptele, nu există motiv de supărare că oamenii fac la fel și cu discipolii.

În a doua parte a textului, Domnul dă indicații despre cum anume trebuie predicată Evanghelia: fără ocolișuri, fără a ascunde ceva, din conveniențe sociale: „Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină și ceea ce auziți la ureche, propovăduiți în case”. Creștinismul nu e o religie de mistere, nu are o învățătură ascunsă, rezervată vreunui grup de inițiați, nu are mesaje ascunse. Credința creștină e deschisă, oricine poate citi despre ea și o poate înțelege fără a se recurge la științe oculte ori esoterice. Tocmai de aceea, puritatea mesajului, caracterul direct supără pe mulți, iar Iisus îi întărește pe ucenici spunând că nu trebuie să se teamă de cei care ucid trupul (prigonitori), ci mai degrabă să se teamă de ucigașii de suflet, adică de cei care distorsionează adevărul.

În final, Domnul Hristos mai adaugă că nimic, nici cele bune, nici cele rele, nici cel mai mărunt amănunt din viața noastră nu rămâne neștiut de Dumnezeu, Care veghează peste tot. Așa cum două vrăbii se vindeau în târg pe un ban, adică pe un preț foarte mic, dar totuși aveau un preț și de acestea știe Dumnezeu, cu atât mai mult atunci când e vorba de ucenicii Săi, care vestesc Cuvântul Său în lume, știe Atotputernicul. Nici necazurile, nici suferințele, precum nici lucrurile bune, bucuriile, reușitele, nu rămân ignorate de Cel ce ne-a creat. Totul se află sub purtarea Sa de grijă, sub pronia divină.