Când cu ajutorul lui Dumnezeu omul se strânge [recu­lege] din gândirea la cele din afară şi după ce a fost mai mulţi ajunge un singur om, atunci începe să vadă în el lucruri noi, găseşte şi simte în el semne ascunse, gustând în taină înnoirea de care la sfârşitul lumii se vor învrednici toţi oamenii. De multe ori, chiar în ceasurile zilei, simte în el cum printr-o tăcere inexplicabilă gândirea se strânge în ea însăşi fără ca el să se îngrijească de sine. Cine citeşte să înţeleagă! Aceasta se întâmplă şi la slujbă şi la citire. Până şi visurile şi mişcările din somn sunt diferite la cei care s-au învrednicit de curăţia sufletului, faţă de cei a căror gândire e încă atinsă de patimi împotriva cărora se luptă şi duc război.

(Sfîntul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici Partea II recent descoperită, Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 219)