Nu există păcat mai mare decât să se roage cineva fără frică de Dumnezeu, fără luare-aminte şi evlavie. Cel ce se roagă sau psalmodiază fără luare-aminte şi cu nesimţire, e evident că nu ştie cine este Dumnezeu. Dumnezeu iarăşi, ca un milostiv, vrea să-l miluiască pe acel om şi nu poate. Este mai bine, îndrăznesc să spun, ca cineva să nu se mai roage deloc decât să se roage fără luare-aminte.

Rugăciunea corectă este cea care se face nu doar cu gura, ci şi cu mintea şi cu inima. Cel ce nu se roagă cum se cuvine, de fapt nu săvârşeşte rugăciune, şi va da socoteală pentru asta în faţa lui Dumnezeu. Cel ce se roagă fără participarea mintii și a inimii sale, în adânc Îl nesocoteşte pe Dumnezeu. Şi cum vom fi miluiţi de Acela, când ne rugăm cu vorbe goale şi când mintea noastră se întreţine cu diavolii? Cum să nu-L mâniem pe Domnul, când pe de o parte ne adresăm Lui iar pe de altă parte mintea noastră cugetă lucruri prisositoare, deşarte sau chiar ruşinoase? O astfel de minte nu aparţine lui Hristos şi nu I se va încredinţa nicicând Aceluia.

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Miezul înțelepciunii Părinților, Editura Egumenița, Galați, p. 89)