Înlăuntrul nostru avem două lumi: cea bună şi cea rea. Amândouă îşi sorb puterea din acelaşi izvor. Această putere este ca o baterie. Dacă la ea se conectează răul, ne duce la dezastru. Dacă se foloseşte de ea binele, atunci toate în viaţa noastră sunt frumoase, liniştite, dumnezeieşti. Deci, aceeaşi putere poate alimenta fie sinele cel bun, fie sinele cel potrivnic. Suntem robi unuia dintre cei doi – celui bun sau celui rău. Să urmărim să fim ai celui bun, nu ai celui rău.

Să vă mai dau un exemplu. În toate părţile lumii există undele hertziene, dar nu le sesizăm. Îndată ce deschidem receptorul, le simţim, le auzim.

Acelaşi lucru se întâmplă şi când pătrundem în lumea duhovnicească. Îl trăim pe Hristos, zburăm! Atunci simţim mari bucurii şi avem frumoase trăiri duhovniceşti. Atunci, încet-încet, devenim robi ai binelui, robi ai lui Hristos. Şi când cineva devine rob al binelui, atunci nu mai poate grăi de rău, nu mai poate urî, nu poate minţi. Nu poate, chiar de-ar voi. Cum să vină în sufletul său vicleanul, să-i aducă deznădejde, dezamăgire, moliciune şi altele asemenea? Harul dumnezeiesc îl umple şi acelea nu au putere să intre înăuntru. Nu pot intra atunci când cămara sa e plină de prietenii cei duhovniceşti – înţeleg prin asta pe îngeri, sfinţi, mucenici şi, mai cu seamă, pe Domnul. Dimpotrivă, când cineva se înrobeşte omului celui vechi, atunci este stăpânit de duhul cel rău şi nu poate săvârşi binele, se umple de răutăţi, judecăţi, mânie ş.a.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 240-241)