În ce ordine trebuie să ne luptăm cu patimile noastre?
Intră cu atenție în inima ta și cercetează cu de-amănuntul ce fel de gânduri, dispoziţii şi împătimiri o preocupă mai ales, şi care patimă o stăpâneşte mai mult şi o tiranizează, apoi împotriva acestei patimi mai înainte de toate să ridici armele şi să te străduieşti să o biruieşti.
Îți este foarte de folos, fratele meu, să știi bine în ce ordine trebuie să te lupți cu patimile tale, ca să faci aceasta cum se cuvine și nu la întâmplare, după cum se nimerește, precum fac unii și puțin sporesc, iar adeseori suferă și vătămare. Ordinea în care trebuie să lupți împotriva vrăjmașilor tăi și să biruiești dorințele și poftele tale cele rele este aceasta: intră cu atenție în inima ta și cercetează cu de-amănuntul ce fel de gânduri, dispoziţii şi împătimiri o preocupă mai ales, şi care patimă o stăpâneşte mai mult şi o tiranizează, apoi împotriva acestei patimi mai înainte de toate să ridici armele şi să te străduieşti să o biruieşti. Asupra acesteia concentrează-ţi toată atenţia şi grija, cu o singură excepţie, când se întâmplă să se ridice între timp o altă patimă. Atunci trebuie să te ocupi de îndată de patima nou apărută şi să o izgoneşti, după care să-ţi întorci din nou armele împotriva patimii tale de căpetenie, care neîncetat îşi arată prezenţa şi puterea. Căci precum în orice război, aşa şi în acesta nevăzut al nostru, trebuie să te lupţi împotriva aceluia care te atacă efectiv în momentul de faţă.
(Războiul nevăzut, Ediţia Sfântului Teofan Zăvărâtul, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 69-70)
Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro