Credința însăși este un dar al Duhului Sfânt, pe care Apostolii îl cer de la Mântuitorul, atunci când zic: „Sporește-ne credința”. Ba chiar Domnul Însuși se roagă ca Tatăl să le dea din sfințenia Sa: „Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău”. Cât despre cei ce se roagă, Duhul Însuși se roagă pentru ei: „Căci Însuși Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite”, dobândindu-ne o putere de a ne ruga care pătrunde și cerurile.

Cu un cuvânt, Duhul Cel Sfânt, Care Se împărtășește celor ce-L primesc, este un „Duh al înțelepciunii și al înțelegerii, al sfatului și al tăriei, al bunei credințe și al celorlalte, după cum Îi arată și numele”.

(Sfântul Nicolae Cabasila, Despre Viața în Hristos, Editura Institului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2009, p. 107)