Credința „se mișcă deasupra naturii”. Căile cunoașterii naturale au cârmuit lumea timp de mai bine de 5000 de ani, iar omul nu a fost în stare „să-și înalțe privirea de la pământ și să înțeleagă puterea Creatorului său” până când „credința noastră s-a ivit și ne-a eliberat de umbrele lucrărilor acestei lumi” și de o minte fragmentată.

Celui ce are credință „nu-i va lipsi nimic”, iar atunci când nu are nimic „el posedă toate lucrurile prin credință”, așa cum este scris: „Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi” (Matei 21, 22); și de asemenea: „Domnul este aproape. Nu vă împovărați cu nici o grijă” (Filipeni 4, 6). Legile naturale nu există pentru credință. Sfântul Isaac subliniază acest lucru cu foarte mare tărie: „Toate sunt cu putință celui ce crede” (Marcu 9, 23), fiindcă „la Dumnezeu nimic nu este cu neputință”.

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 64)