Creștinii se ajută unul pe altul

Astfel a făcut Stăpânul Hristos care n-a şezut într-un loc al Ierusalimului să înveţe, ci umbla cu înseşi picioarele sale toate oraşele şi satele Iudeii, vindecând pe bolnavi sufleteşte şi trupeşte. Aşa au făcut dumnezeieştii Apostoli, umblând prin lume şi propovăduind vestea cea bună a cunoştinţei de Dumnezeu.

Cu patru lucruri socotesc că poate cineva să ajute la îndreptarea şi mântuirea fratelui său:

a) Cu sfânta rugăciune. Pentru aceea, de obşte, toţi creştinii sunt datori să roage pe Dumnezeu pentru mântuirea fraţilor lor, precum porunceşte Apostolul Iacob zicând: „Rugaţi-vă unul pentru altul ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea dreptului care se lucrează“ (Iacov 5, 16).

Și precum Biserica, maica cea de obşte a creştinilor, adunându-şi pe fiii săi, se roagă pentru mântuirea tuturor, pentru aceasta şi pustnicii cei ce se liniştesc în pustie, departe fiind de lume, se cuvine şi ei să ajute la mântuirea fraţilor lor cu acest puternic ajutor al sfintelor rugăciuni, fiindcă şi ei sunt un trup cu toţi creştinii; că, deşi sunt despărţiţi trupeşte, însă duhovniceşte, sunt uniţi cu ei. Şi în chip tainic, toţi creştinii sunt datori să se roage pentru toată lumea.

Iar când se întâmplă în oraşul lor vreun creştin care ar greşi pe faţă şi nu se îndreptează, atunci sunt datori în chip deosebit şi cu mai mare luare aminte concetăţenii lui creştini a se ruga lui Dumnezeu, ca să-i dea Domnul pricepere, pocăinţă şi îndreptare prin Darul Său.

b) Sunt datori creştinii să ajute la mântuirea fraţilor lor cu fapta, adică cu pilda cea bună a vieţii lor, fără a le pricinui vreo sminteală, mică sau mare, precum am zis în cuvântul cel mai dinainte.

c) Sunt datori creştinii a ajuta pe fratele lor cu cuvântul, sfătuindu-l pe el spre îndreptare: nu cu mândrie, ci cu smerenie; nu judecându-l şi defăimându-l pe el ca pe un păcătos, ci socotindu-l ca pe un mădular al lor, nu urându-l şi vrăjmăşindu-l, ci iubindu-l ca pe un frate cu dragoste frăţească. Şi dacă ar fi de faţă fratele cel greşit, se cade a-l sfătui cu cuvântul, iar de este departe, se cade a-l sfătui prin scrisori.

d) Şi cea din urmă: sunt datori creştinii a ajuta pe fratele lor cu osteneala trupului şi cu înseşi picioarele lor, făcând osteneală adică şi ducându-se singuri la acel frate căruia îi trebuie îndreptarea, sfătuindu-l pe el cele ce se cuvin mântuirii lui.

Căci în felul acesta, fratele acela se ruşinează şi se supune sfătuirii lor, văzându-i pe ei făcând atâta osteneală pentru dragostea şi mântuirea lui. Astfel a făcut Stăpânul Hristos care n-a şezut într-un loc al Ierusalimului să înveţe, ci umbla cu înseşi picioarele Sale toate oraşele şi satele Iudeii, vindecând pe bolnavi sufleteşte şi trupeşte. Aşa au făcut dumnezeieştii Apostoli, umblând prin lume şi propovăduind vestea cea bună a cunoştinţei de Dumnezeu. Tot asa fac și doctorii care nu aduc pe bolnav în casele lor, ci ei înşişi se duc la casele bolnavilor şi se îngrijesc de dânşii.

Acelaşi lucru voieşte să ne arate şi pilda Domnului care a zis că păstorul cel bun a lăsat cele nouăzeci şi nouă de oi şi s-a dus singur să caute pe cea rătăcită (Luca 15); precum acestea toate le adeverește cuvântarea lui Hrisostom, în care se zice: „Pentru aceasta eşti creştin, ca să imiți pe Hristos şi să te supui legilor Lui. Căci, ce a făcut Acela? Nu şezând în Ierusalim chema acolo pe bolnavi, ci înconjura oraşe şi sate vindecând cele două boli, cea trupească adică şi cea sufletească. Căci, măcar deşi putea aşteptând într-un loc să-i tragă pe toţi la sine, ci n-a făcut aceasta, pildă dându-ne nouă, ca să ne ducem noi sa căutăm pe cei rătăciţi. Şi iarăşi prin această pildă a păstorului, a dat să înţeleagă că n-a stat cu cele nouăzeci şi nouă de oi aşteptând acolo, ca să vie la El şi cea rătăcită, ci însuşi s-a dus şi a aflat-o şi după aceasta ridicând-o pe umerii Săi, a adus-o la celelalte. Nu vezi şi pe doctori că acelaşi lucru fac, nu silesc pe bolnavii cei ce zac pe paturi ca să se aducă la casele lor, ci singuri ei aleargă către dânşii. Aceasta fă-o și tu, iubite, cunoscând că viața aceasta este scurtă. Și de nu vom dobândi prin aceasta câştigul, acolo nici o mântuire nu vom avea“ (Cuv. 5 asupra iudeilor).

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Hristoitia - bunul moral al creștinilor, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 456-458)

De la același autor

Ultimele din categorie