Noi nu ne putem cunoaşte altfel decât în relaţia cu aproapele, primind mustrările şi reproşurile din partea lui ca pe un leac pentru rănile noastre sufleteşti şi mustrându-ne pe noi înşine pentru nerăbdare, nu mustrându-l pe el, ci, dimpotrivă, mulţumindu-i lui, căci prin el ne-am cunoscut neputinţa noastră sufletească, prin grija lui Dumnezeu. Având, aşadar, linişte, prin harul lui Dumnezeu, temeţi-vă de părerea de sine, ca să nu suferiţi şi mai mult: vrăjmaşii nu dorm şi se tem numai de smerenie.

(Sfântul Macarie de la Optina, Ne vorbesc stareții de la Optina, Editura Egumenița, p. 182)