După cum agricultorii experimentaţi, atunci când este belşug, nu devin absolut fără nici o grijă, ci ei se gândesc şi la (o eventuală) foamete şi strâmtorare, și nici atunci când vin peste ei foametea şi strâmtorarea nu cad în disperare, ştiind că lucrurile se schimbă ‒ la fel stau lucrurile şi în viaţa cea duhovnicească.

Atunci când sufletul cade în felurite ispite, nu le priveşte cu uimire, nici nu cade în disperare, pentru că ştie că (acele lucruri ce se întâmplă cu el) când este încercat şi lovit de răutate se fac cu îngăduinţa lui Dumnezeu.

Nici când se află în mare belşug şi odihnă nu este fără de grijă, pentru că nu exclude schimbarea situaţiei.

(Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, Omilia XVI, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești, volumul 34, p. 173)