Dacă vorbești sau scrii despre Dumnezeu, roagă-te și cere de la Domnul să te ajute

„Milostive Doamne, Tu vezi că sufletul meu e în nedumerire și mi-e frică să nu greșesc. Luminează-mi înțelegerea, Doamne.”

Dacă vorbești sau scrii despre Dumnezeu, roagă-te și cere de la Domnul să te ajute și să-ți lumineze înțelegerea și Domnul te va ajuta și povățui. Dacă este în tine o nedumerire, închină-te de trei ori până la pământ și zi: „Milostive Doamne, Tu vezi că sufletul meu e în nedumerire și mi-e frică să nu greșesc. Luminează-mi înțelegerea, Doamne”. Și Domnul te va lumina negreșit, căci El este foarte aproape de noi.

Dar dacă te îndoiești, nu vei primi ceea ce ceri. Așa a zis Domnul lui Petru: „Pentru ce te-ai îndoit, puțin credinciosule?” (Matei 14, 31) atunci când acesta începea să se scufunde în valuri. Așa și sufletul, când se îndoiește, începe să se scufunde în gândurile cele rele. „Doamne, dă-ne credință neclintită în Tine prin Duhul Sfânt!”

(Sfântul Siluan AthonitulÎntre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 270)

De la același autor

Ultimele din categorie