În domeniul credinței există filozofie?
Trebuie să primeşti cu inimă curată adevăr după adevăr, aşa cum ţi se oferă, fără să despici firul în patru, şi să le aşezi în inimă. Când se vor aduna toate adevărurile, atunci conştiinţa, sensibilizată prin rugăciune, va vedea alcătuirea lor şi se va desfăta cu ele.
Să nu crezi că în domeniul credinţei nu există filozofie...
Nu! Ci totalitatea adevărurilor credinţei este cea mai armonioasă, înălţătoare, mângâietoare şi însufleţitoare filozofie, pe care n-o oferă nici un sistem filozofic. Numai că la contemplarea acestui sistem nu se poate ajunge dintr-odată. Trebuie să primeşti cu inimă curată adevăr după adevăr, aşa cum ţi se oferă, fără să despici firul în patru, şi să le aşezi în inimă. Când se vor aduna toate adevărurile, atunci conştiinţa, sensibilizată prin rugăciune, va vedea alcătuirea lor şi se va desfăta cu ele. Această adâncă înţelepciune este din veac tăinuită! Lumea ascultă unele aiureli, chiar şi, de pildă, pe cele hegeliene, cu răbdare, până la capăt, deşi nu înţelege nimic din ele. Să procedeze la fel şi în privinţa adevărurilor dumnezeieşti. Deosebirea va fi că aici, orice adevăr este clar şi în cele din urmă va străluci în suflet o mare şi neasemuită lumină. Iar dincolo, şi în continuare, şi la sfârşit rămâne acelaşi întuneric dezolant.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, p. 138)
Vreau să simt bucuria lui Hristos!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro