Trebuie deci să știm ce curse ne întinde diavolul și cum se luptă să ne înrobească, căci doar atunci vom putea rupe sforile cu care ne înfășoară. Și, când vom scăpa de tirania lui, va veni în noi Împărăția lui Hristos, care vine numai la cei care-L cunosc. Atunci vom deveni împreună-locuitori cu îngerii. Atunci, în locul blestemului lui Adam, vom avea binecuvântarea dumnezeiască. Și, în loc de moarte și stricăciune, vom avea viață veșnică.

Însă pentru a-l alunga pe diavol și a ne izbăvi de robia lui, trebuie să-L iubim din tot sufletul pe Hristos. Și Acela, când Îl vom iubi cu putere și sinceritate, va scoate din noi șerpii cei otrăviți ai nesimțirii și nepăsării, care nu ne lasă să ne apropiem de Dânsul. De aceea mulți creștini care se îndepărtează de Dumnezeu devin călcători de jurăminte, invidioși, osânditori, părtinitori, necurați, mândri, hoți, nedrepți, prefăcuți, desfrânați, preacurvari, nelegiuiți. Pentru că fără Dumnezeu devin supușii celui viclean.

Vai de noi dacă ne rugăm la Dumnezeu și facem milostenii, dar sufletul nostru rămâne necurat. Rugăciunea celui mânios este murdară. Milostenia celui mândru nu este bineprimită de Dumnezeu. Binefacerea celui nedrept și darul celui părtinitor nu-I sunt plăcute Domnului. Dumnezeu nu poate fi înșelat. El vrea inima noastră întreagă. Nu putem fi în stăpânirea diavolului, crezând că ne facem plăcuți lui Dumnezeu. Ne-o spune Apostolul: „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit” (Galateni 6, 7).

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Miezul înțelepciunii Părinților, Editura Egumenița, Galați, pp. 47-48)