Spune-mi, iubite, dacă ţi-ai vedea copilul topindu-se de foame, ai îndura să-l priveşti neputincios? N-ai răbda tu orice doar ca să-i pui capăt suferinţei? Sigur, nu l-ai lăsa să moară de foame. Dar, acum piere copilul tău din cauză că nu l-ai hrănit cu învăţătura dumnezeiască. Nu-i aşa că nici nu bagi de seamă? Şi mai vrei să te numeşti tată? De ce spun asta? Pentru că foamea aceasta de învăţătura dumnezeiască e mult mai îngrozitoare decât cealaltă pentru că duce şi la o moarte mai cumplită. Trebuie, de aceea, să stăm şi să gândim mai bine. „Creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6,4) - spune apostolul Pavel. Aceasta este cea mai bună grijă a părinţilor, aceasta este moştenirea autentică pe care o pot lăsa copiilor lor. Eu aşa înţeleg înrudirea naturală, a arăta o preocupare mai mare celor duhovniceşti.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinții și educarea copiilor, Ed. Agapis, 2010, p. 40)