Totdeauna să te îndeletniceşti cu citirea Dumnezeieştilor Scripturi, cu socotinţă adevărată, ca nu cumva din pricina lenevirii minţii tale, să se (spurce) întineze vederea minţii tale cu spurcăciuni străine şi nemăsurate. Să nu-ţi încerci mintea cu gânduri fără măsură, sau cu chinurile cele ispititoare, când socoteşti că nu eşti biruit de ele. Că aşa s-au întunecat și au înnebunit înţelepţii.

Să nu ascunzi focul în sânul tău, până ce trupul tău nu s-a chinuit foarte mult. Este foarte anevoios să pleci sub jugul sfinţeniei neîncercata tinereţe. Mintea începe să se întunece (se vede semnul acesta în suflet), când omul pregetă la slujbă şi la rugăciune. Că nu e altă cale de rătăcire a sufletului, decât să cadă mai întâi din rugăciune şi slujire. Căci atunci când e lipsit de ajutorul lui Dumnezeu, cu uşurinţă cade în mâinile vrăjmaşilor săi. Şi alta, când sufletul nu se mai îngrijeşte de lucrarea virtuţii, el se întinde spre cele potrivnice lor.

Când se face schimbare în vreo parte oarecare, prin ea se începe intrarea în partea contrară. Dacă lucrezi virtutea şi nu te îngrijeşti de cele deşarte, ci de cele ale sufletului, arată-ţi înaintea lui Dumnezeu neputinţa ta pururea, şi nu vei fi ispitit de cei de alt neam, chiar dacă te vei despărţi de apărătorul tău.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 149)