Roagă-te aşa: „Doamne, Dumnezeule, Tată Atotţiitorule, îmbrăţişează-mă şi pe mine cu părinteasca şi ne­sfârşita Ta bunătate. Doamne, Dumnezeule, Fiule Răscumpărător, stropeşte-mă şi pe mine cu Sângele Tău dum­nezeiesc. Doamne, Dumnezeule, Duhule Sfinte, de viaţă dătătorule, înviază cu harul Tău dumnezeiesc şi sufletul meu cel omorât de păcate. Preasfântă Treime, Cea deofiinţă şi nedespărţită, Dumnezeule unic, Cel ce pretutindenea eşti şi pe toate le vezi şi le contempli, îndreaptă-Ţi ochiul Tău cel milosârd spre mine, cel plin de păcate şi, ce ai în mână vieţile tuturor, întocmeşte-mi mântuire, pentru numele Tău”.

Când inima va simţi îmbrăţişările lui Dumnezeu, atunci dulceaţa izvorâtă din ele îl face pe om să uite tot există. Dacă va ştii să o păstreze, atunci, din acel mo­ment, viaţa lui va decurge astfel încât singurul său lucru de trebuință va fi să stea cu mintea în inimă în faţa lui Dumnezeu, iar toate celelalte vor fi secundare.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică, în colecția „Părinți ruși”, Editura Sophia, p. 151)