Împlinirea poruncilor ne scapă de povara păcatului

Poruncile sunt jugul, iar păcatele sunt povara. Însă, punându-le alături, sufletul află că jugul poruncilor este uşor ca fulgul, iar povara păcatelor grea ca un munte.

„Veniţi la Mine, toţi, cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi.” O, dumnezeiescul, o, iubitul, o, preadulcele Tău glas! Să mergem, dar, cu toţii, în urma Domnului care ne cheamă!

Mai înainte, însă, trebuie să simţim că ne e greu, că avem mulţime de păcate şi că păcatele acestea sunt grele. Acest simţământ naşte nevoia de a căuta uşurare. Credinţa ne arată atunci că singura scăpare este la Domnul Mântuitorul, iar paşii noştri se vor îndrepta de la sine către El. Sufletul care vrea să se izbăvească de păcate ştie ce să Îi spună Domnului: „Ridică de la mine povara cea grea a păcatelor, iar eu voi lua jugul Tău cel bun”.

Şi aşa se întâmplă: Domnul iartă păcatele, iar sufletul începe să umble întru poruncile Lui. Poruncile sunt jugul, iar păcatele sunt povara; însă punându-le alături, sufletul află că jugul poruncilor este uşor ca fulgul, iar povara păcatelor grea ca un munte. Aşadar, să nu ne temem a primi cu plăcere jugul cel bun al Domnului şi povara Lui cea uşoară! Numai aşa, şi nu altfel, putem afla odihnă sufletelor noastre. 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, pp. 58-59)

De la același autor

Ultimele din categorie