La spovedanie nu vorbiţi despre propriile virtuţi, ascunzând patimile care infectează sufletul!

Dumnezeu ştie virtuţile noastre, şi deci nu are nevoie de vreun interpret. Aşa cum în faţa doctorului ne arătăm numai bolile, tot aşa să facem şi în faţa părintelui duhovnic: să ne mărturisim numai patimile sufletului, cu duh umilit şi zdrobire.

A discuta cu părintele duhovnic despre propriile virtuţi şi fapte bune, neglijând şi chiar ascunzând cu bună ştiinţă patimile care infectează sufletul, este asemănător cu ceea ce face un bolnav care discută cu doctorul despre tăria şi sănătatea fizică, nepomenind nimic despre boala care îi macină trupul. A vorbi cu părintele duhovnic despre virtute şi realizări, utilizând şi un limbaj pompos, este o atitudine fariseică, un semn al laudei de sine şi al slavei deşarte – o faptă total nepotrivită, cu atât mai mult cu cât ne aflăm la spovedanie, unde ne mărturisim în faţa lui Dumnezeu. De aceea, nu trebuie să uităm că în timpul spovedaniei noi stăm şi ne mărturisim păcatele înaintea lui Dumnezeu ca să aflăm milă şi să primim iertarea păcatelor.

Dumnezeu ştie virtuţile noastre, şi deci nu are nevoie de vreun interpret. Aşa cum în faţa doctorului ne arătăm numai bolile, tot aşa să facem şi în faţa părintelui duhovnic: să ne mărturisim numai patimile sufletului, cu duh umilit şi zdrobire. Întrucât cei ce se spovedesc se pregătesc pentru Sfânta Împărtăşanie, aceasta este un motiv în plus pentru ca pregătirea necesară să aibă un caracter ireproşabil.

 

(Sfântul Nectarie din Eghina, Despre pocăinţă şi spovedanie, Editura Egumeniţa, 2004, pp. 87-88)

De la același autor

Ultimele din categorie