Dacă puteţi, ascundeţi pe cât este cu putinţă faptele voastre privitoare la viaţa duhovnicească şi nici la vedere, nici în discuţii, nici în alte împrejurări să nu le descoperiţi, ci să lucraţi cât mai simplu. Numai să evitaţi vorbăria deşartă.

Lacrimile din timpul rugăciunii şi în biserică, şi acasă sunt binefăcătoare. Dar nu trebuie să le arătaţi. Ele sunt mărgăritare duhovniceşti, dar, dacă sunt arătate, se întunecă şi îşi pierd strălucirea şi valoarea. Dar mai bine plângeţi acasă, iar în biserică ascundeţi-vă lacrimile, lăsând în inimă starea de plâns sau duhul umilit şi inima înfrântă şi smerită. Aceastea totdeauna să vă străduiţi a le avea.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița, 2008, p. 23)