Să deschidem acum dumnezeieștile Scripturi și să bem apă din vasele Sfinților noștri Părinți. Să bem apă vie, care izvorăște pentru a ne dărui viața veșnică. Astfel a asemănat odată Domnul pe Duhul Sfânt, pe Care Îl vor lua cei ce cred în El. Iar în alt loc spune: „Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (Ioan 7, 38). Nu râuri simțite, care pur și simplu adapă pământul înțelenit, ci râuri gândite, care inundă sufletele cu lumină.

Și oare de ce a asemănat Domnul harul Duhului cu apa? Pentru că apa este elementul esențial al vieții. Pentru că din cer se coboară apa ploii. Pentru că unul și simplu este chipul ei, dar lucrarea sa felurită. Plouă peste întreaga zidire. Dar această ploaie dă albeață crinilor, roșeață trandafirilor, porfiră panselelor și zambilelor. Un alt rod crește finicului și un altul viței de vie. Se face „tuturor toate” și totuși este ea însăși, simpla ploaie.

Așa și Duhul Sfânt. Este Unul și Nedespărțit, dar împarte harurile Sale cum dorește. Unuia îi mișcă limba să grăiască înțelepciunea. Altuia îi luminează sufletul și prorocește. Altuia îi dă har împotriva demonilor, iar altuia putința să tâlcuiască Scripturile. Pe unul îl învață să postească și să se nevoiască, pe altul să cugete cu înțelepciune și să se înfrâneze. Pe unul îl îndepărtează de lucrurile lumii, iar pe altul îl pregătește pentru mucenicie. Dar Acesta este întotdeauna Același. Precum copacul pe jumătate uscat, când este udat, scoate vlăstari, așa și sufletul păcătos, prin pocăință și harul Sfântului Duh, aduce roade preadulci.

(Sfântul Chiril al Ierusalimului, Mângâietorul,  vol. I, Sfânta  Mănăstire Paraklitou, p. 101-105)