Tu eşti bun, Doamne. Mulţumesc milostivirii Tale: Tu ai revărsat peste mine Duhul Tău cel Sfânt şi mi-ai dat să gust iubirea Ta pentru mine, care sunt un păcătos atât de mare, şi sufletul meu se avântă spre Tine, Lumină neapropiată. Cine ar putea să Te cunoască, dacă Tu, Cel Milostiv, n-ai binevoi să Te descoperi sufletului?

Mare e milostivirea Domnului: sufletul a cunoscut pe Dumnezeu, Tatăl lui ceresc, varsă lacrimi şi se mâhnește: de ce am supărat atât pe Domnul? Domnul ii dă apoi iertarea păcatelor şi atunci e o bucurie să iubească pe Ziditorul lui şi pe aproapele lui şi să plângă pentru el, ca Domnul să ia tot sufletul la El, acolo unde ne-a gătit loc prin Pătimirile Sale pe Cruce.

(Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Ed. Deisis, Alba Iulia, 1994, p. 128)