Înșelarea este însușirea de către oameni a minciunii luate de ei drept adevăr.

Dumnezeu l-a răscumpărat pe om. Omului răscumpărat i s-a lăsat libertatea de a se supune fie lui Dumnezeu, fie diavolului; și ca această libertate să se arate nesiluită, diavolului i s-a lăsat cale liberă spre om. Firește că diavolul întrebuințează toate sforțările ca să-l țină pe om în legătura de mai înainte cu sine, sau chiar să îl aducă într-o mai mare înrobire. Pentru aceasta, el întrebuințează arma sa de mai înainte și de totdeauna - minciuna. El se străduie să ne amăgească și să ne înșele, sprijinindu-se pe starea noastră de amăgire de sine; patimile noastre - aceste înrâuriri bolnăvicioase - el le pune în mișcare; cuvintele lor pierzătoare le înveșmântează într-o haină plăcută străduindu-se să ne plece spre săturarea patimilor.

Cel credincios Cuvântului lui Dumnezeu nu-și îngăduie aceasta, ci își înfrânează patimile, împotrivindu-se năvălirilor vrăjmașului (Iacov 4, 7), lucrând, sub călăuzirea Evangheliei, împotriva propriei amăgiri de sine, ostoind patimile. Nimicind prin aceasta, puțin câte puțin, înrâurirea duhurilor căzute asupra sa, el iese, încetul cu încetul, din starea de înșelare, în ținutul adevărului și al libertății (Ioan 8, 32), a căror plinătate o aduce adumbrirea harului dumnezeiesc.

Cel necredincios învățăturii lui Hristos, care urmează propriei sale voi și înțelegeri, se supune vrăjmașului, și trece din starea de amăgire de sine în stare de amăgire demonică, își pierde și rămășița de libertate pe care o avea, ajunge la o supunere deplină față de diavol.

(Sf. Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, trad. din lb. rusă Cristea Florentina, editura Egumenița, 2010, pp 10-11.)