S-a înălțat Domnul în slavă la Ceruri. Cum S-a înălțat Acela care, Dumnezeu fiind, este pretutindeni și pe toate le plinește?! Și-a înălțat natura omenească. Este omul din El, cel pe care l-a înălțat la Ceruri.

Domnul S-a înălțat și S-a așezat de-a dreapta Tatălui și a lui Dumnezeu. Cum S-a așezat de-a dreapta lui Dumnezeu Cel care petrece de-a pururi nedespărțit împreună cu El, într-o singură cârmuire și șade pe același pristol? Este firea omenească cea pe care a așezat-o de-a dreapta lui Dumnezeu, este omul din El, cel pe care l-a adus la împreună-împărățirea cu Dumnezeu, la stăpânirea proniatoare peste toate cele văzute și nevăzute.

Așa s-a împlinit binevoirea lui Dumnezeu întru noi. Fiul lui Dumnezeu, coborât pe pământ, l-a urcat pe om pe umerii Săi, ca pe o oaie pierdută, și l-a adus Tatălui Său. Să slăvim bunătatea și înțelepciunea iubitorului de oameni Dumnezeu. Nu ne-a părăsit și nu ne-a lăsat pradă nenorocirii noastre, ci a rușinat viclenia vrăjmașului și, îndumnezeind în El ființa noastră, ne-a dăruit în chip mântuitor lucrul prin care fuseserăm la început amăgiți, spre nenorocirea noastră.

Așadar, să ne scuturăm acum, fraților, de șubrezenia gândurilor noastre și, suindu-ne cu mintea la Cer, să stăm în fața pristolului lui Dumnezeu, la picioarele firii omenești slăvite în Domnul, și să o contemplăm spre învățătura noastră.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică, Editura Sophia, 2011, pp. 199-200)