Cu aproapele nostru trebuie să ne purtăm prieteneşte, silindu-ne ca să nu-l întristăm nici măcar cu privirea. Când noi ne întoarcem de către un om sau îl întristăm, atunci parcă ni s-ar pune o piatră pe inimă. Duhul omului tulburat sau mâhnit trebuie să ne sârguim a-l mângâia cu vorbe bune, izvorâte din iubire. Pe fratele care a greşit, acoperă-l, cum învaţă Sfântul Isaac Sirul (cuv. 89): Întinde rasa ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l (căci şi Dumnezeu îţi acoperă ţie păcatele, în măsura în care ştii şi tu să acoperi păcatele aproapelui şi virtuţile tale – spune în Filocalie).

Noi toţi avem nevoie de milostivirea lui Dumnezeu, cum cântă Biserica: Că de nu ar fi fost Domnul întru noi, cine ar fi în stare a se păzi întreg de vrăjmaşul, precum şi de ucigaşul de om?

(Arhimandrit Dosoftei Morariu, Sfântul Serafim de Sarov, 2002, p. 384)