Lacrimile Sfântului Sever preotul readuc la viață un om care murise

Deodată s-a arătat un tânăr luminos cu alți purtători de lumină în întâmpinarea noastră și au zis către cei ce mă duceau pe mine: „Mergeți înapoi cu acesta, căci preotul Sever plânge pentru dânsul și pentru lacrimile lui, Dumnezeu i l-a dăruit lui pe acesta”.

În părțile cetății Tuderia, între doi munți, pe o vale, la loc ce se numea Entiroclina, era o biserică a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. La acea biserică era un preot cu numele Sever cu o viață foarte plăcută înaintea lui Dumnezeu.

Un bărbat din păstoriții săi îmbolnăvindu-se grav, a trimis degrabă la preot să vină să-l spovedească, ca astfel să se curățească de păcatele făcute și să primească dezlegare mai înainte de ieșirea sa din trup. Însă s-a întâmplat că preotul acela era în via sa și a zis celor trimiși: „Mergeți voi înainte, iar eu vă voi ajunge pe drum”. Văzând însă preotul că nu mai rămăseseră mulți struguri de cules, a gândit ca o să-l mai aștepte puțin.

Dar când mergea el pe cale, l-au întâmpinat cei ce fuseseră la cel bolnav și i-au zis: „Pentru ce, părinte, ai zăbovit. De acum nu te mai osteni, că, iată, acum a murit omul acela!”. Acestea auzindu-le, preotul s-a cutremurat și a început a plânge cu glas mare, numindu-se pe sine ucigaș al aceluia. Și plângând a ajuns la casa unde zăcea trupul mortului. Aici, căzând în genunchi înaintea patului, se tânguia, vărsând lacrimi și cu capul de pământ se lovea, socotindu-se pricinuitor al morții aceluia.

Tânguindu-se așa, deodată mortul a înviat. Aceasta văzând, cei ce stăteau de față s-au spăimântat și s-au bucurat de învierea lui, și plângeau cu toții de bucurie, întrebându-l pe cel de curând înviat: „Unde ai fost? Și cum te-ai întors cu sufletul?”. Iar acela, răspunzându-le, a zis: „Oarecare înfricoșați și mândri arapi m-au luat pe mine, din a căror gură și nări ieșea foc, și m-au dus în locuri întunecoase, pline de multă frică și de cutremur. Dar, deodată s-a arătat un tânăr luminos cu alți purtători de lumină în întâmpinarea noastră și au zis către cei ce mă duceau pe mine: „Mergeți înapoi cu acesta, căci preotul Sever plânge pentru dânsul, și pentru lacrimile lui, Dumnezeu i l-a dăruit lui pe acesta”. Atunci preotul Sever, sculându-se de la pământ cu negrăită bucurie, a dat mulțumire lui Dumnezeu. Apoi pe cel înviat, învățându-l pentru pocăință, l-a mărturisit, l-a dezlegat și l-a împărtășit pe el cu Sfintele Taine ale lui Hristos. (Sfântul Grigorie)

(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 34-35)

De la același autor

Ultimele din categorie