Povestire pentru Sfântul Sever preotul

Dar, deodată s-a arătat un tânăr luminos cu alţi purtători de lumină în întâmpinarea noastră şi au zis către cei ce mă duceau pe mine: „Mergeţi înapoi cu acesta, căci preotul Sever plânge pentru dânsul, şi pentru lacrimile lui, Dumnezeu i l-a dăruit lui pe acesta”.

În părţile cetăţii Tuderia, între doi munţi, pe o vale, la loc ce se numea Entiroclina, era o biserică a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria. La acea biserică era un preot cu numele Sever cu o viaţă foarte plăcută înaintea lui Dumnezeu. Un bărbat din păstoriţii săi îmbolnăvindu-se grav, a trimis degrabă la preot să vină să-l spovedească, ca astfel să se curăţească de păcatele făcute şi să primească dezlegare mai înainte de ieşirea sa din trup. Însă s-a întâmplat că preotul acela era în via sa, şi a zis celor trimişi: „Mergeţi voi înainte, iar eu vă voi ajunge pe drum”. Văzând însă preotul că nu mai rămăseseră mulţi struguri de cules, a gândit ca o să-l mai aştepte puţin. Dar când mergea el pe cale, l-au întâmpinat cei ce fuseseră la cel bolnav şi i-au zis: „Pentru ce, părinte, ai zăbovit. De acum nu te mai osteni, că, iată, acum a murit omul acela!” Acestea auzindu-le, preotul s-a cutremurat şi a început a plânge cu glas mare, numindu-se pe sine ucigaş al aceluia. Şi plângând a ajuns la casa unde zăcea trupul mortului. Aici, căzând în genunchi înaintea patului, se tânguia, vărsând lacrimi şi cu capul de pământ se lovea, socotindu-se pricinuitor al morţii aceluia. Tânguindu-se aşa, deodată mortul a înviat. Aceasta văzând, cei ce stăteau de faţă s-au spăimântat şi s-au bucurat de învierea lui, şi plângeau cu toţii de bucurie, întrebându-l pe cel de curând înviat: „Unde ai fost? Şi cum te-ai întors cu sufletul?” Iar acela, răspunzându-le, a zis: „Oarecare înfricoşaţi şi mândri arapi m-au luat pe mine, din a căror gură şi nări ieşea foc, şi m-au dus în locuri întunecoase, pline de multă frică şi de cutremur. Dar, deodată s-a arătat un tânăr luminos cu alţi purtători de lumină în întâmpinarea noastră şi au zis către cei ce mă duceau pe mine: „Mergeţi înapoi cu acesta, căci preotul Sever plânge pentru dânsul, şi pentru lacrimile lui, Dumnezeu i l-a dăruit lui pe acesta”. Atunci preotul Sever, sculându-se de la pământ cu negrăită bucurie, a dat mulţumire lui Dumnezeu. Apoi pe cel înviat, învăţându-l pentru pocăinţă, l-a mărturisit, l-a dezlegat şi l-a împărtăşit pe el cu Sfintele Taine ale lui Hristos. (Sfântul Grigorie)

(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 34-35)

De la același autor

Ultimele din categorie