„Dar cel ce va răbda până la sfârșit se va mântui.” Nu oricine rabdă se va mântui, ci acela care rabdă pe calea Domnului. Pentru asta e viața de aici, ca să răbdăm; orice om rabdă ceva și rabdă până la sfârșit.

Răbdarea însă nu este de folos, dacă omul nu rabdă pentru Domnul și pentru Sfânta Lui Evanghelie. Pășește pe calea credinței și a poruncilor evanghelice; prilejurile de a dovedi răbdare se înmulțesc, însă răbdarea începe să aducă cununi și, fiind mai înainte stearpă, devine acum roditoare.

Cu câtă orbire ne împresoară vrăjmașul, încât ne face să socotim răbdarea pentru Dumnezeu grea și de nesuferit, iar răbdarea cu care împresoară el pe cei robiți patimilor o arată ca fiind ușoară și necostând nimic, în vreme ce ea e mult mai grea și mai lipsită de bucurie decât răbdarea celor ce se luptă cu patimile și se împotrivesc vrăjmașului! Iar noi suntem orbi și nu vedem asta... Ne ostenim, răbdăm și ne sleim de puteri pentru vrăjmașul, spre pieirea noastră.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 140)