Cunoașterea duhovnicească n-o poate nimeni primi, de nu se va întoarce și nu se va face ca un prunc. Că abia după aceea simte desfătarea Împărăției Cerurilor. Și ea nu se află în lucrarea gândurilor, ci poate fi gustată prin Har. Dar până a nu se curăți omul, și nici s-o audă măcar nu poate, fiindcă nimeni n-o poate dobândi prin învățătură.

Fiule, dacă vei ajunge prin credință la curăția inimii, care în locuri neturburate de oameni, se alcătuiește și dacă te vei ascunde de cunoașterea lumii acesteia, încât nici să n-o simți, dintr-o dată cunoștința duhului se va afla înaintea ta fără s-o cauți defel. Căci zice: „Înfige un stâlp, toarnă deasupra untdelemn, și comoară afla-vei în sânul tău.” Iar dacă ești legat cu lanțul cunoștinței sufletești, se cuvine să-ți spun, că mai ușor ai putea să te dezlegi din lanțuri de fier, decât din acelea. Și niciodată nu te depărtezi de cursele rătăcirii, și nu vei avea îndrăzneală cu pricepere și nădejde către Domnul, și pururea calci pe ascuțiș de săbii, și nicidecum nu vei putea să petreci fără de scârbă.

Cu neputință (știind că ești neputincios) și cu simplitate te roagă, ca să-ți trăiești viața cum trebuie înaintea lui Dumnezeu, că atunci fără de grijă te afli. Că mila urmează smeritei cugetări, așa, ca o umbră unui trup. Deci, dacă vrei să petreci așa, să nu dai mâna cu niciunul din gândurile cele neputincioase. Și chiar de ar fi să te înconjoare toate păgubirile, și toate relele și toate primejdiile, și să te îngrozească, să n-ai grija lor, nici să nu le socotești pe ele.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 91)