Să nu stricăm prietenia noastră!
„Fratele ajutat de frate este ca o cetate tare şi înaltă şi are putere ca o împărăţie ferecată cu zăvoare” (Pilde 18,19)
De pe urma prieteniei vom avea un câştig mare fiindcă vom fi de neînvins de către cei care vor să lupte împotriva noastră.
Şi nu am încetat niciodată să-ţi amintesc acestea : „Timpurile sunt grele, cei care îţi întind curse sunt mulţi; dragostea cea curată a pierit, iar prăpădul invidiei i-a luat locul. Mergem prin mijlocul curselor şi călcăm pe margini de ziduri de cetate” (v. Sirah 9, 13).
Unii sunt gata să se bucure de nenorocirile noastre, dacă ni s-ar întâmpla ceva; mulţi şi din toate părţile ne pândesc. Nimeni nu ia parte la durerile noastre sau foarte puţini sunt aceştia.
Vezi să nu stricăm prietenia noastră şi să ne facem de râs, iar paguba să fie mai mare decât batjocura: „Fratele ajutat de frate este ca o cetate tare şi înaltă şi are putere ca o împărăţie ferecată cu zăvoare” (Pilde 18,19). Să nu distrugi curăţia acestei prietenii şi să nu-i rupi zăvoarele.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre preoţie 1,4 în P.G. 48, p. 628)
Iubirea de aproapele, un pas spre moștenirea vieții veșnice
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro