E un lucru vrednic de sfinţi să suferim împreună cu cei ce suferă.
E un lucru vrednic de sfinţi să suferim împreună cu cei ce suferă şi să nu socotim mai degrabă cele ce trebuie bine să ne îndemne la milă faţă de ei, prilej de mândrie faţă de ei, asuprind, şi necăjind şi mai mult pe cei loviţi.
(Sfântul Chiril al Alexandriei, „Închinare în Duh şi Adevăr”, Cartea a Opta, în: PSB, vol. 38, p. 269)

Despre Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei
La moartea Sfântului Chiril a stat lângă el însăşi Doamna şi Stăpâna Născătoare de Dumnezeu şi a cercetat pe robul său cu sârguinţă; căci şi el, în viaţa sa, a slujit ei cu credinţă şi mult s-a nevoit, de trei ori fericitul, pentru cinstea ei.