„Slavă Ţie, Doamne, că S-a născut Hristos!”

Eram în lanţurile robiei – a venit Slobozitorul şi a rupt legăturile noastre… Apropiaţi toate acestea de inima voastră şi primiţi-le cu simţămintele voastre – şi atunci nu vă veţi putea ţine să nu strigaţi: „Slavă Ţie, Doamne, că S-a născut Hristos!”.

Închipuiţi-vă mai limpede ce a săvârşit Domnul pentru noi, şi veţi vedea cât de firesc e să strigăm aşa acum. Ca să ne fie mai uşor, să luăm exemplul următor: Unui om închis în temniţă şi ferecat în lanţuri, împăratul i-a făgăduit libertatea… Întemniţatul aşteptă o zi, două, aşteaptă luni şi ani… nu vede împlinirea făgăduinţei, dar nu-şi pierde nădejdea, crezând în cuvântul împăratului. În cele din urmă, au apărut semne că se apropie vremea; atenţia i se încordează; aude zgomotul celor ce se apropie venind din oraşul plin de veselie; gratiile cad şi intră izbăvitorul… Slavă Ţie, Doamne! – izbucneşte întemniţatul. „A venit sfârşitul robiei mele, în curând voi vedea lumina lui Dumnezeu!”.

Alt exemplu: un bolnav acoperit de răni şi paralizat de toate mădularele a încercat toate doctoriile şi a schimbat mulţi doctori; răbdarea i-a ajuns la capăt, şi a ajuns gata să se lase pradă amarei deznădăjduiri. I se spune: „Mai e un doctor, unul foarte iscusit, îi vindecă pe toţi tocmai de boli cum e a ta; l-am rugat şi a promis că o să vină”. Bolnavul crede, prinde nădejde şi îl aşteaptă pe cel făgăduit… Trece un ceas, trec două, trec mai multe – neliniştea începe iarăşi să-i roadă sufletul… De-abia pe seară vine cineva… se apropie… s-a deschis uşa – şi intră cel dorit… Slavă Ţie, Doamne! – strigă bolnavul.

Încă un exemplu: cerul se acoperă cu nori ameninţători; întunericul a acoperit faţa pământului; tunetul cutremură temeliile munţilor şi fulgerele despică cerul de la un cap la altul: toţi se înfricoşează, de parcă a venit sfârşitul lumii. După aceea, când furtuna a trecut şi cerul s-a înseninat, fiecare, oftând cu uşurare, spune: Slavă Ţie, Doamne!. Apropiaţi de voi aceste pilde, şi veţi vedea că în ele este înfăţişată toată istoria noastră. Norul ameninţător al mâniei lui Dumnezeu era asupra noastră – a venit Domnul-Împăcătorul şi a risipit norul acesta. Eram acoperiţi de rănile păcatelor şi patimilor – a venit Doctorul sufletelor şi ne-a tămăduit… Eram în lanţurile robiei – a venit Slobozitorul şi a rupt legăturile noastre… Apropiaţi toate acestea de inima voastră şi primiţi-le cu simţămintele voastre – şi atunci nu vă veţi putea ţine să nu strigaţi: „Slavă Ţie, Doamne, că S-a născut Hristos!”.

Nu încerc să vă insuflu prin cuvintele mele această bucurie: ea este mai presus de orişice cuvânt.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, pp. 89-90)

De la același autor

Ultimele din categorie