După cum nu se dă tuturor trupurilor aceeaşi doctorie sau hrană, ci diferită, după cum sunt şi trupurile, sănătoase sau bolnave, tot aşa şi sufletele se vindecă cu diferite învăţături şi prin felurite mijloace. Martori ai diferitelor mijloace de vindecare sunt chiar bolile oamenilor. Pe unii oameni îi vindeci prin cuvânt; pe alţii îi îndrepţi cu pilda vieţii tale. Unii au nevoie de bold, alţii de frâu. Pe cei leneşi şi greu de mişcat spre bine, trebuie să-i deştepţi cu lovitura cuvântului; iar pe cei peste măsură de înfierbântaţi cu duhul, pe cei care-s greu de stăpânit în pornirile lor, pe aceştia îi faci mai buni dacă-i strângi şi-i opreşti cu cuvântul.

Unora le e de folos lauda, altora mustrarea; dar şi una şi alta la timpul lor; că vatămi dacă lauzi sau mustri fără socoteală şi când nu e timpul. Iarăşi, pe unii îi îndrepţi cu sfatul, pe alţii cu mustrarea; dar şi aici, pe unii îi îndrepţi dacă îi mustri în văzul şi auzul lumii, iar pe alţii, dacă îi sfătuieşti în taină. Că unii obişnuiesc să nesocotească sfaturile date între patru ochi, dar se cuminţesc numai când sunt mustraţi în public; alţii, dimpotrivă, se îndărătnicesc când sunt mustraţi în faţa lumii, dar se lasă povăţuiţi de o mustrare făcută în taină şi răsplătesc cu supunere dragostea ce li se arată.

(Sfântul Grigore din Nazianz, Despre Preoție, traducere de Dumitru Fecioru, Editura Sophia, 2004, pp. 233-234)