Viaţa duhovnicească nu stă în a vedea îndreptările noastre, ci a ne vedea păcatele: prima duce la mândrie, iar ultima, la smerenie, de la care şi virtuţile sunt statornice şi nici nu ne semeţim cugetul de la ele. Vrăjmaşul ne războieşte în diferite feluri: dacă nu ne poate atrage în păcate, ne insuflă gândul despre sporirea noastră şi ne întunecă mintea, îndepărtându-ne de la Dumnezeu. Adevărata noastră cale este lepădarea voii şi a cugetelor noastre şi neîncrederea în noi înşine.

Săvârşind nevoinţa vieţii voastre, v-aţi îndreptat mai mult atenţia şi acţiunile către lucrarea din afară: post, pravilă de rugăciune şi altele, iar spre lucrarea lăuntrică poate că prea puţin v-aţi îndreptat privirea. Pentru aceasta, cred, nu aveţi pace... Din nevoinţele voastre exterioare aţi avut nădejde şi v-aţi îndulcit cu acestea, însă vă lipseaţi de pace pentru că nu aveaţi smerenie. (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, volumul I, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 161)