Mă întrebaţi despre rugăciune. Am întâlnit la părinţi că, atunci când ne rugăm, trebuie să alungăm toate imaginile din cap. Eu aşa mă şi străduiesc să fac, încordându-mă să rămân în convingerea că Dumnezeu este pretutindeni şi că este şi aici, unde sunt eu, unde sunt cugetul şi simţirea mea. Ca să mă eliberez de tot de imagini, nu izbutesc, dar ele dispar din ce în ce mai mult. Cu siguranţă, va exista un termen, când vor dispărea cu totul.

În rugăciunile tipărite există multe imagini ale înfăţişării lui Dumnezeu; judecând după acestea, trebuie să presupunem că, având asemenea imagini, nu greşim. Dar mai bine să ne încordăm să cugetăm la Dumnezeu, mai aproape de ceea ce este El. Când apare rugăciunea inimii, atunci imaginile dispar, iar în putere rămâne numai simţirea. Rugăciunea minţii se leapădă greu de imagini şi tablouri. Dar osteneala poate birui totul.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița, 2008, p. 137)