Trebuie să privim viața noastră ca pe o lumânare, care este făcută din ceară și fitil, și arde. Ceara este credința noastră, fitilul este nădejdea: iar credința și nădejdea împreună ard la fel ca ceara și fitilul sub lucrarea focului. Lumânarea proastă răspândește putoare atunci când arde și când se stinge: la fel este și viața păcătosului înaintea lui Dumnezeu.

Drept aceea, privind la lumânarea care arde, mai ales când stăm în sfânta biserică, să ne amintim de începutul, de curgerea și de sfârșitul vieții noastre: căci precum se topește lumânarea aprinsă înaintea icoanei dumnezeiești, și viața noastră se micșorează cu fiecare clipă ce trece, apropiindu-ne de sfârșit. Gândul acesta ne va ajuta să ne răspândim mai puțin în biserică, să ne rugăm cu osârdie și să ne străduim ca viața noastră să fie înaintea lui Dumnezeu asemenea unei lumânări din ceară curată, care nu răspândește putoare.

(Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viață creștină, Editura Sophia, București, 2007, p. 8)