Cu toţii suntem aleşi. De vreme ce cuvântul adevărului s-a atins de urechea noastră, înseamnă că suntem aleşi... ne cheamă Domnul şi suntem iresponsabili dacă nu mergem pe calea Sa. Priviţi cum s-au convertit alţii: unul a auzit: „Nu vă adunaţi comori pe pământ” – şi a lăsat totul...; altul a citit: „în deşert se zbate omul! Strânge comori, şi nu tot cel ce strânge mănâncă” – şi a părăsit deşertăciunea, păşind pe calea cea trainică a bineplăcerii Domnului; altul a privit Răstignirea cu o inscripţie deasupra ei: „Iată ce am făcut Eu pentru tine; tu ce faci pentru Mine?...” – şi s-a predat Domnului cu toată inima sa...

Ce sunt toate acestea, dacă nu chemări excepţionale?! În fiecare zi auzim şi citim despre mii de asemenea cazuri... Putem, după toate acestea, să ne considerăm nechemaţi?... Nu, fraţilor, problema nu stă în chemare, ci în noi. Cum s-au convertit aceşti păgâni? Au înţeles că nu există viaţă, decât numai în Domnul, şi şi-au schimbat viaţa lor cea necuviincioasă. Aşa trebuie să se întâmple cu toţi. Transformarea lăuntrică sau ruptura depinde de deschiderea inimii noastre faţă de adevărul înţeles. Iar această deschidere depinde întotdeauna de noi... Să o folosim şi ne vom depăşi pe noi înşine.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică, Editura Sophia, București, 2000, p. 19)