Unui om care se plânge de prietenul îngâmfat ce a dobândit o poziție înaltă

O, omule! O, secundă în timp și milimetru în spațiu! Pentru ce te îngâmfi? Spus este despre tine în Sfânta Scriptură: tot cel trufaș cu inima urâciune este înaintea Domnului. Și încă: Dumnezeu stă împotriva celor mândri. Și, dacă mai vrei, încă: trufia merge înaintea pierzării.

Îmi scrii ce plină de amar ți-a fost Învierea din acest an. Ce s-a întâmplat? Prietenul tău cel mai apropiat a dobândit o poziție înaltă. De acest lucru te-ai bucurat la început. N-au trecut însă nici câteva săptămâni, că prietenul a început să se înstrăineze de tine. Nu îți răspunde la scrisori, e rece și scurt în discuții, te lasă multă vreme să aștepți în fața cancelariei, iar în spatele tău vorbește despre tine cu dispreț. Nu poți să-l recunoști. Ce s-a întâmplat cu acest om drag? Arabii ar spune: „L-a înghițit scaunul!”.

Dacă vrei, citește-i ceea ce îți voi scrie acum. Erau în Arabia doi prieteni, în fiecare seară ei ședeau lângă vatră pe niște scăunele mici cu trei picioare și stăteau de vorbă. S-a întâmplat însă ca unul dintre ei să ajungă șeic. S-a mutat, așadar, într-un palat de piatră și a șezut pe un scaun înalt din sidef. A venit și vechiul lui prieten, plin de bucurie, bucuros nevoie mare, să îl felicite – însă șeicul îngâmfat nu l-a primit îndată, ci l-a lăsat să aștepte la poartă mai multe zile. În cele din urmă, porunci să fie adus. Prietenul cel umil intră, iar șeicul se întinse cu și mai multă trufie în scaunul din sidef. Prietenul pricepu dintr-o dată totul, și începu dinadins să dea roată cu privirea ca și cum nu l-ar fi văzut pe șeic. Șeicul îi tăie vorba mânios și-l întrebă ce caută cu privirea. „Pe tine te caut, omule, unde ești?” – a răspuns prietenul. Și adăugă cu necaz: „Câtă vreme ai stat pe scaun mic, nu se vedea scaunul de om, iar acum uite că nu se vede omul de scaun!”.

Cu adevărat, același lucru s-a întâmplat și cu prietenul tău. S-a pierdut omul în scaunul mare! Însă acesta e un fenomen așa de obișnuit în lume, încât supărarea ta pare caraghioasă. Oamenii se țin mai greu sus decât jos.

O, omule! O, pulbere! Pentru ce te îngâmfi? Pentru care din două nimicnicii: pentru cea din viață sau pentru cea din moarte?

Despre un om de stat elin se povestește că avea obiceiul ca în fiecare dimineață să facă plecăciune în două părți opuse, întrebat cui se închină în două părți, el a răspuns: „Dumnezeirii și poporului – fiindcă tot ce am este fie de la Dumnezeire, fie de la popor”.

O, omule! O, secundă în timp și milimetru în spațiu! Pentru ce te îngâmfi? Spus este despre tine în Sfânta Scriptură: tot cel trufaș cu inima urâciune este înaintea Domnului. Și încă: Dumnezeu stă împotriva celor mândri. Și, dacă mai vrei, încă: trufia merge înaintea pierzării. Prin trufia ta, ai declarat război Celui Atotputernic și Veșnic. Atomul s-a răsculat împotriva Celui Nemărginit. Secunda s-a răzvrătit împotriva Celui Fără de moarte, înfrângerea ta nu este, oare, limpede chiar și pentru furnici? Fără de veste va veni asupra ta pierzarea și rușinea. Drept aceea, întoarce-te, pocăiește-te, vino-ți în fire, dezmeticește-te, înomenește-te. Fii om! Aceasta e mai mult decât a fi împărat. Fii om! Acesta e un lucru mai strălucit decât toate coroanele și mai însemnat decât toate scaunele.

Aceasta e învățătura pentru prietenul tău. Iar ție sănătate și pace de la Dumnezeu, și înviere cu fericire.

(Episcopul Nicolae VelimiroviciRăspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, București, 2002,  pp. 51-53)

De la același autor

Ultimele din categorie